ȚÍNE,
țin, vb. III.
I. Tranz.
1. A avea ceva în
mână (sau în
brațe etc.) și a nu
lăsa să
scape. ♢ Expr.
A-i ține (cuiva)
lumânarea (sau
lumina) =
a) a fi
naș cuiva la
cununie;
b) a
sta lângă cineva în
ultimele clipe ale vieții cu o
lumânare aprinsă în
mână (după un
vechi obicei creștin).
A-i ține (cuiva)
cununa = a fi
naș (cuiva) la
cununie.
A ține frânele țării (sau
împărăției etc.) = a
conduce, a
stăpâni, a
guverna o
țară etc.
A ține pe cineva (sau
ceva)
în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în
puterea sa, a
dispune de cineva (sau de ceva) după
bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la
mână.
A ține ursita (sau
soarta)
cuiva (
în mână) = a fi
stăpân pe
viața cuiva și a
dispune de ea după
bunul său
plac. ♢ (
Urmat de
determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”,
arată partea de care se
apucă)
Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.)
Mergeau ținându-se de mână. ♢ Intranz. (
Urmat de
determinări introduse prin prep. „de”,
arată partea sau
capătul de care e
apucat un
obiect sau
chiar obiectul însuși)
Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia!
primește! ♦ (
Determinat prin „în
brațe” sau „
îmbrățișat”) A
cuprinde pe cineva cu
brațele în
semn de
dragoste, de
prietenie; a
îmbrățișa. ♦ (
Determinat prin „în
mână”) A
mânui o
armă, o
unealtă, un
instrument etc. ♦ (La
volei,
polo pe
apă etc.; în expr.)
A ține mingea = a
opri mingea în
mâini mai
mult timp decât este
regulamentar,
înainte de a o
pasa sau de a o
trimite adversarului.
2. A
susține un
obiect greu (
ridicat de la
pământ) și a nu-l
lăsa să
cadă.
3. A
sprijini pe cineva să nu
cadă. ♦ Intranz. A nu
lăsa ca ceva care
atârnă sau
plutește să
cadă sau să se
scufunde.
4. A
cuprinde, a
purta,
p. ext. a
suporta. ♢ Expr.
A nu-l (
mai)
ține pe cineva pământul = a nu mai
putea fi
suportat din
cauza răutății,
fărădelegilor etc.
A nu-l (
mai)
ține pe cineva locul = a nu mai
putea de
bucurie, de
nerăbdare etc.
A nu-l mai ține (pe cineva)
pielea = a fi
foarte fericit,
foarte mândru.
II. 1. Refl. A se
prinde cu
mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A
apăsa, a
comprima o
parte a
corpului (
pentru a-i
încetini funcția, a
potoli o
senzație dureroasă etc.). ♦ A se
menține într-un
loc, a nu se
prăbuși, a nu
cădea de
undeva.
Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi
prins sau
fixat ușor de ceva, a fi
legat prea slab de ceva.
Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi
bine fixat sau
înțepenit undeva (și a nu se
desface, a nu se
desprinde, a nu
ceda).
Cuiul (
se)
ține bine. 3. Refl. (Cu
determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A
merge în
urma cuiva,
pășind cât mai
aproape de el și a nu-l
părăsi nici o
clipă;
p. ext. a fi
mereu împreună cu cineva, a fi
nelipsit de
lângă cineva. ♦ A
sta mereu în
drumul, în
preajma sau în
urma cuiva,
stăruind cu o
rugăminte; a
urmări pe cineva cu
stăruințele sale, cu
insistențele sale pentru a-i
câștiga simpatia,
dragostea. ♦ A se
lua după cineva, a
imita pe cineva, a
lua ca
exemplu, ca
model pe cineva.
4. Refl. (Cu
determinări modale) A
urma unul după
altul, a se
înșirui.
Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se
îndeletnici mult (sau
numai) cu..., a se
preocupa neîntrerupt (sau
numai) de..., a nu se
lăsa de... ♢ Expr.
A se ține de ale sale = a-și
vedea de
treabă.
6. Intranz. și refl. A
face parte integrantă dintr-un tot; (
despre unelte) a
face parte dintr-un
sortiment, dintr-o
garnitură etc. ♦ A
face parte din
bunurile cuiva, a
aparține cuiva.
7. Intranz. A se
referi la..., a fi în
legătură cu..., a
face parte din... ♦ A fi de
datoria, de
competența cuiva; a
privi, a
interesa pe cineva.
8. Intranz. A fi
legat sufletește de ceva:
p. ext. a avea
pentru cineva o
afecțiune puternică, a
iubi pe cineva. ♦ (Cu
determinări introduse prin prep. „cu”) A
lua apărarea sau
partea cuiva, a
susține pe cineva, a fi de
partea cuiva.
9. Intranz. (
Urmat de un
verb la
conjunctiv) A
dori mult ca ceva să se
întâmple, să se
facă sau să fie; a
simți imboldul de a
face ceva.
III. 1. Tranz. A
face ca
trupul (sau o
anumită parte a lui) să
stea mai
mult timp într-o
anumită poziție sau
atitudine. ♢ Expr.
A ține nasul sus sau (refl.)
a se ține cu nasul pe sus = a fi
obraznic,
încrezut,
pretențios.
A ține capul sus sau (refl.)
a se ține cu capul pe sus = a fi
mândru,
orgolios. ♦ (Pop.) A se
uita fix la cineva sau ceva.
2. Tranz. A
face pe cineva sau ceva să
stea un
timp oarecare într-un
anumit loc. ♦ Expr.
A ține (pe cineva sau ceva)
în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în
vedere; a da o
atenție deosebită.
A ține (ceva)
în suspensie = a nu se
pronunța sau a nu se
hotărî (
asupra unui
lucru). ♦ A da cuiva
locuință,
sălaș,
cazare; a nu
lăsa (pe cineva) să
plece în altă
parte. ♦ (Cu
determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A
sili, a
forța pe cineva să
stea într-un
anumit loc. ♢ Expr.
A ține (pe cineva)
la pastramă = a
lăsa pe cineva să
rabde de
foame. ♦ A
lipsi pe cineva de
libertate, a-l
face să
stea închis,
legat.
3. Tranz. A
face ca cineva sau ceva să nu se
poată mișca din
loc (prinzându-l cu
mâinile sau legându-l); a
imobiliza. ♢ Expr.
A ține pe cineva sub papuc (sau
sub picior) = a
stăpâni, a
domina pe cineva.
4. Tranz. A
face ca cineva sau ceva să
stea sau să
rămână un
timp oarecare într-o
anumită stare; a
menține.
5. Tranz. (Cu
determinările „pe
loc” sau „în
loc”) A
opri pe cineva sau ceva din
mersul său, făcându-l să
rămână pe
loc, a-l
împiedica să-și
urmeze drumul. ♢ Expr.
A-i ține cuiva drumul (sau
calea) =
a) a
opri pe cineva din
drumul său, împiedicându-l să
treacă înainte; a
sta în
calea cuiva;
b) a
pândi trecerea cuiva, a
aștepta pe cineva în
drum și a-l
opri pentru a-i
adresa o
rugăminte;
c) (pop.) a
urmări pe cineva în
mod insistent (
pentru a-i
câștiga bunăvoința,
dragostea); a fi
mereu în
calea cuiva.
A ține drumul (sau
calea, drumurile) =
a) a
practica tâlhăria la
drumul mare;
b) a
umbla fără rost,
haimana. (Pop.)
A-i ține cuiva drumul legat = a
împiedica acțiunile cuiva,
libertatea cuiva.
A ține (pe cineva)
de vorbă = a
sta de
vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și
vadă de
lucru).
6. Tranz. A
face pe cineva să
aștepte.
7. Refl. (
Rar) A
sta mai
mult timp într-un
anumit loc. ♢ Expr.
A se ține în rezervă (sau
la o parte, la distanță) = a nu
lua parte la ceva, a se
abține de la ceva.
A se ține sufletul în cineva = a fi
viu, a
trăi. ♦ (Pop.) A-și
duce traiul, a
viețui, a
trăi (
undeva).
8. Refl. A
sta într-o
anumită poziție, a
lua sau a avea o
anumită atitudine sau
ținută.
Se ținea drept. ♢ Expr.
A nu se mai (
putea)
ține pe (sau
în)
picioare = a
cădea (de
osteneală, de
somn, de
boală etc.).
9. Refl. (Pop.,
determinat prin „
mândru”, „
mare”, „
tare” sau un
echivalent al
acestora) A fi
mândru,
încrezut; a se
mândri, a-și
lua aere de
superioritate, a
face pe
grozavul.
10. Tranz. A
înfrâna, a
stăpâni, a
domina un
sentiment, o
pornire etc.
Abia își ține lacrimile. (Refl.) (
Urmat de un
verb la
conjunctiv în
forma negativă)
De-abia se ține să nu râdă. ♢ Expr.
A-și ține firea = a-și
păstra liniștea,
calmul,
cumpătul; a se
stăpâni. ♦ (
Urmat de un
verb la
conjunctiv sau de
determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A
opri pe cineva de la ceva, a
împiedica pe cineva să
facă ceva; a
reține.
IV. 1. Tranz. A
păstra un
lucru într-un
anumit loc (
pentru a-l pune la
adăpost sau a-l avea la
îndemână în
caz de
trebuință). ♦ A
păstra mult timp un
lucru pentru a se
folosi de el în
viitor. ♦ (
Construit cu un
complement în
dativ sau
introdus prin prep. „
pentru”) A
opri, a
rezerva un
lucru pentru cineva. ♦ A
păstra un
anumit timp un
obiect primit de la cineva în acest
scop. ♦ A
opri ceva (ce nu-i
aparține) la
sine sau
pentru sine; a
reține pe
nedrept.
2. Tranz. A nu
lăsa ca ceva să
dispară, să se
distrugă, să se
altereze etc.; a
păstra neatins și
neschimbat, a
conserva. ♢ Expr.
A ține legătura cu cineva = a
rămâne în (
strânsă)
legătură cu cineva, a
păstra legătura cu cineva.
A ține cuiva (sau,
reg.,
a ține pe cineva)
mânie (sau
pizmă, supărare, alean) = a
purta cuiva
ură,
supărare etc., a
rămâne mânios pe cineva mai
mult timp, a nu
ierta pe cineva.
A ține taina (sau
secretul) sau
a ține (ceva)
secret = a
ascunde, a nu
dezvălui, a nu da pe
față, a nu
destăinui un
secret.
A ține minte = a nu
uita (ceva), a-și
aminti de... ♦ A
cruța, a nu
distruge. ♦ (Pop.) A
păstra cuiva
dragoste, a nu
părăsi pe cineva.
3. Tranz. A
păstra o
stare sau o
calitate vreme mai
îndelungată. ♢ Expr.
A-i ține cuiva cald (sau, intranz.,
de cald) = a-i fi cuiva de
folos, a-i
prinde bine. (Intranz.)
A-i ține (cuiva)
de frig = a
apăra de
frig.
A-i ține (cuiva)
de foame (sau
de sete) = a
sătura (
înlocuind altă
hrană mai
potrivită).
A ține (cuiva)
de urât = a
sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l
pentru a-i
alunga singurătatea sau
plictiseala.
4. Tranz. A
urma mereu același drum (sau
aceeași cale,
aceeași direcție), a nu se
abate din
drum; a
umbla într-un
anumit loc;
p. ext. a
merge (sau a o
lua) pe un
anumit drum; (
despre drumuri) a
merge, a
străbate, a
trece printr-un
loc. (Refl.) (
Determinat prin „de
drum”)
Ține-te de drumul acesta până acasă. ♢ Expr. (înv.)
A ține marea sau (intranz.)
a ține spre plina mare = a
naviga în
larg.
5. Tranz. A
respecta cu
strictețe, a
împlini întocmai; a
păzi (o
normă, o
învoială, un
angajament, o
lege). ♦ A
sărbători, a
prăznui, a
cinsti (o
zi de
sărbătoare). ♢ Expr.
A ține zile pentru cineva = a
posti ca să-i
meargă cuiva
bine, să i se
împlinească o
dorință. ♦ Refl. A
persevera în..., a nu se
îndepărta de..., a nu se
abate de la..., a
rămâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.)
A ține la vorba sa = a
rămâne nestrămutat într-o
hotărâre, a nu
reveni asupra celor
spuse, a nu-și
schimba hotărârea.
6. Refl. și intranz. (De
obicei cu
determinările „
bine”, „
tare”, „
dârz”) A se
menține în
condiții bune, a nu se da
bătut, a nu se
lăsa înduplecat; a
rezista. ♢ Expr. (Refl.)
A se ține (sau, tranz.,
a ține pe cineva)
treaz = a
rămâne (sau a
determina pe cineva să
rămână)
treaz, a nu (se)
lăsa să fie
prins de
somn. (Refl.)
A se ține gata = a
sta pregătit (
pentru a
face ceva). (Refl.)
Ține-te (sau
te ține)
bine sau (intranz.)
ține bine! formulă de
îndemn și de
încurajare. (Refl.)
Să se țină bine! formulă de
amenințare. ♦ Intranz. A
rezista la o
încercare sau la o
probă, a
suporta ceva.
Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se
afla sau a
face să se
afle în
deplină sănătate și
putere. ♢ Expr.
A (
se)
ține viu (sau
în viață, cu zile etc.) = a (se)
menține în
viață; a
trăi sau a
face să
trăiască. ♦ Refl. A se
păstra, a se
conserva.
V. Tranz.
1. A
ocupa, a avea (un
loc). ♢ Expr.
A ține loc de... = a
face serviciul de..., a
îndeplini funcția de..., a
servi drept..., a fi
întrebuințat ca...
2. A
stăpâni (un
loc). ♦ A
apăra un
loc de
invazia dușmanului, a
opri (cu
armele)
intrarea într-un
loc.
3. A avea (pe cineva) în
serviciul său.
4. A avea sub
conducerea,
direcția sau
administrația sa; a fi
însărcinat cu o
funcție (și a o
exercita). ♢ Expr.
A ține casa (sau
contabilitatea) = a fi
casier (sau
contabil.
A ține socotelile = a fi
însărcinat cu
socoteala intrării și
ieșirii banilor într-o
întreprindere.
5. A
poseda animale și a
le crește (
pentru folosul pe care-l
dau).
6. A avea în
posesiune o
întreprindere; a avea în
folosință pe
timp limitat o
proprietate; a
deține (în
calitate de
chiriaș, de
arendaș).
7. (Pop.) A avea de
vânzare (o
marfă în
prăvălie).
VI. Tranz.
1. A
suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei
case, unei
gospodării etc. ♢ Expr.
A ține casă (
cu cineva) = a
conviețui cu cineva (în
calitate de
soț și
soție).
A ține casă mare = a
duce trai bogat,
luxos.
A ține casă (sau
masă)
deschisă = a
primi bucuros și
des mulți oaspeți.
A-și ține rangul = a avea un
fel de
viață potrivit cu
rangul pe care
îl ocupă. ♦ A da cuiva
cele necesare pentru a
trăi (mai
ales hrană); a
întreține. ♢ Expr.
A ține (pe cineva)
la școală (sau
la studii) = a
trimite (pe cineva) la
școală,
suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (
Urmat de
determinări introduse prin prep. „cu”) A (se)
hrăni. ♢ Expr. (Tranz.)
A-și ține capul (sau
viața, zilele, sufletul)
cu... = a se
hrăni, a
trăi cu... ♦ Refl. A
face față cheltuielilor necesare vieții; a se
întreține, a
trăi.
2. A
purta cuiva de
grijă, a avea
grijă de cineva, a
îngriji pe cineva. ♢ Expr.
A ține pe cineva ca pe (sau
în)
palmă = a
îngriji pe cineva cu
cea mai
mare dragoste, împlinindu-i-se toate
dorințele.
A ține bine = a
păstra în
stare bună, în
ordine deplină, a
întreține bine.
3. (Pop.) A fi
căsătorit cu cineva. ♦ (
Construit cu
dat. pron.) A avea un
amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva
relații de
dragoste (în
afara căsătoriei), a
trăi cu cineva (în
concubinaj).
VII. 1. Intranz. A
dura, a
dăinui. ♦ (
Despre provizii) A
ajunge (
pentru un
timp oarecare), a nu se
termina (mai
mult timp).
2. Tranz. (
Despre boli sau
dureri trupești) A nu mai
slăbi pe cineva, a nu-l
lăsa, a nu-i da
pace. ♦ (
Despre organe sau
părți ale corpului) A
produce dureri.
3. Intranz. A se
întinde, a se
prelungi (într-o
direcție).
VIII. Tranz.
1. (
Exprimă,
împreună cu
determinarea sa, o
acțiune sau o
stare indicată de
determinare, cu
valoarea stilistică a unui
prezent de
durată) A
face să
dureze, să se
manifeste.
De bucurie ținu masa trei zile. ♢ Expr.
A o ține numai (sau
tot)
o (sau
într-o)
fugă (ori
o gură, un plâns etc.) sau
a ține fuga (ori
plânsul, gura etc.)
întruna (sau
totuna) = a o
duce înainte fără întrerupere,
fără a
slăbi o
clipă,
fără a se
opri (din
fugă, din
plâns etc.).
A (
o)
ține înainte (sau
întruna)
că... = a
susține cu
tărie, cu
insistență că...
A (
o)
ține (
tot)
una (
cu...) = a nu se
opri (din...), a
continua (să...)
A ține pas cu vremea (sau
pasul vremii) = a fi la
modă, a fi în
spiritul vremii, a nu
rămâne în
urmă. ♦ (Cu
determinări introduse prin
locuțiunile „tot în...” sau „
numai în...”) A nu mai
slăbi pe cineva cu...
2. (În
loc. vb.; cu
sensul dat de
determinări)
A ține o vorbire (sau
un discurs, un cuvânt) = a
vorbi, a
cuvânta unui
auditoriu.
A ține judecată = a
judeca.
A ține sfat = a se
sfătui, a
delibera.
A ține luptă (sau
război, bătălie, foc) = a se
lupta, a se
război cu cineva.
A ține strajă = a
străjui, a
sta de
strajă.
A ține locul cuiva = a
înlocui pe cineva.
IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se)
considera, a (se)
socoti, a (se)
crede.
Te țineam mai tânăr! ♢ Expr. (Tranz.)
A ține (pe cineva)
de rău = a
mustra, a
dojeni, a
certa, a
ocărî (pe cineva).
X. Tranz. (Pop.) A
obliga la o
cheltuială, a
necesita o
cheltuială, a
costa. [Prez. ind. și: (
reg.)
țiu. – Var.:
țineá vb. II] – Lat.
tenem.