náni
interj. –
1. Cîntec de
leagăn,
bebeluș. –
2. (S.m.) Cuvînt cu care se
îndeamnă copiii la
somn.
Creație expresivă, cf. ngr. νάννι, it. (
ninna)
nanna, sp.
nana, sb.
ninati, „a
adormi”. – Der.
nană, s.f. (
mamă,
mătușă,
titlu de
reverență pentru femeile mai în
etate), cf. ngr. νάννη,
alb.
nënë, sb., bg.
nana, rus.
njanja „
doică” (după
Candrea, din sb.,
soluție care nu este
imposibilă,
fiind vorba de
cuvinte comune mai
ales în
Banat. și Trans.);
nănăi, vb. (Trans., a îngîna, a
fredona);
nănăială, s.f. (îngînare,
fredonare);
nene, s.m. (Mold.,
tată; Munt.,
tată,
unchi,
titlu de
reverență,
adesea pentru fratele mai
mare; Arg.,
netrebnic,
pește,
codoș), cf. gr. νέννος „
unchi”, νάννα „
mătușă”, ngr. νενέ „
mamă”, tc.
nene „
soră sau
frate mai
mare”, bg.
nene, mag.
néne, sp.
nene (după Lokotsch 1553 și Ronzevalle 169,
rom.
ar proveni din tc.; după Cihac, II, 210 și Conev 58, din bg.);
nea, s.m. (
unchi),
formă abreviată din
nenea, se
folosește numai urmat de
numele de
persoană;
neică, s.m. (
unchi;
prieten);
neneacă (var. Mold.
nineacă), s.f. (
mamă),
format după
babacă (după
Candrea din tc.
nene „
mamă”);
neneri (var.
nineri, ninera), vb. (Mold., a
adormi cu cîntec un
copil; a se
preface, a
momi),
probabil legat de ngr. νανουρίζω „a
legăna” (după Pușcariu 1182, dintr-un lat. *
nῑnnĭnāre, care pare mai
puțin probabil).
Pentru nene, cf. ALR, I, 162. Din
rom.
provine rut.
nene (Miklosich,
Wander., 17).