lut (lúturi),
s.n. –
1. Argilă. –
2. Pămînt. – Mr., megl., istr.
lut. Lat.
lutum (Pușcariu 1005;
Candrea-
Dens., 1032; REW 5189), cf. it.
loto, sp.,
port.
lodo. – Der.
lutărie, s.f. (
loc unde se
extrage argila);
lutișor, s.m. (
roșu aprins,
ocru);
lutos, adj. (
argilos), care
poate proveni și
direct din lat.
lutōsus (Pușcariu 1006;
Candrea-
Dens., 1033; REW 5186);
lutui, vb. (a
tencui, a
lipi). Ngr. λοῦτος pare să se
explice din
rom. (Meyer,
Neugr. St., II, 76).