definiția luni definiție dex

LUNI

s.f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]).

luni

s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile

LUNI ~

f. Prima zi a săptămânii. [Art. lunea; Monosilabic] /<lat. lunis

luni

s.f. – Prima zi a săptămînii. – Mr., megl. luni, istr. lur. Lat. lūnis, în loc de lūnae (dies), cf. Diez, I, 265; Densusianu, Lr., 504; Pușcariu 999; Candrea-Dens., 1019; REW 5164; cf. sard. luni, lunis, calabr. luni, sp. lunes, cf. Bruppacher, Die Namen der Wochentage im It., 1948.

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele

expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.

găinúșa-lúnii

(insectă) s. f.

găinúșa-lúnii

(insectă) s. f.

LÚNĂ,

(I 3, II) luni, s.f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ♢ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. ♢ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ♢ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de lună (I 1). ♢ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. ♢ Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ♢ Lună de miere = prima lună dintr-o căsătorie. ♢ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

LÚNĂ

s. v. ciclu, menstruație, period.

LÚNĂ

s. (ASTRON.) 1. (înv.) mesiță. (~ iunie.) 2. lună sinodică = lunație.

lúnă

s. f., g.-d. art. lúnii; (sateliți ai unei planete, perioade) pl. luni

LÚN//Ă² ~i

f. Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte a anului. ♢ ~a lui cuptor luna iulie. ~a de miere prima perioadă după căsătorie. Pe ~ lunar. /<lat. luna

LÚNĂ¹

f. 1) Astru, satelit natural al Pământului, pe care îl luminează în timpul nopții, difuzând lumina primită de la Soare. ♢ ~ plină timpul când se vede întregul disc al acestui astru. 2) Timp cât lumina acestui astru se vede pe cer (noaptea). [G.-D. lunii] /<lat. luna

lúnă (lúni),

s.f. – 1. Astru ceresc. – 2. Perioadă de timp. – 3. Menstruație. – Mr., megl. lună, istr. lurę. Lat. lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp. luna, fr. lune, cat. lluna, port. lua. Sensul temporal există din lat. pop. (CIL, III, cf. Pușcariu, Lr., 248), cf. fr. lune de miel (Șiadbei, Problemele vocabularului romîn comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie, BF, VI, 195). Der. lunai (-ia), s.m. și f. (nume de bou sau de vacă); lunărică, s.f. (nume de vacă); lunatic (var. lunatec), s.m. (somnambul; prostănac), din lat. lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg. lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă); lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism); lunătăcie, s.f. (somnambulism); lunăriță, s.f. (iarba-lunii); lunie, s.f. (somnambulism), înv., la Coresi; luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism); lunaș, s.m. (persoană angajată cu luna); lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -av. – Der. neol. lunar, adj., după lat. lunaris; semilună, s.f., din fr. semilune.

lună

adj. invar. foarte curat.

lună de miere

expr. (tox.) 1. prima perioadă a unui novice în ale consumului de droguri. 2. plăcere provocată de consumul de heroină.

lúnea

v. luni

LÚNEA

adv. În fiecare zi de luni. /<lat. lunis

LUNEA CURÁTĂ

s. v. spolocanie.