definiția carte definiție dex

CÁRTE

, cărți, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ♢ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde ca ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ♢ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CÁRTE

s. v. act, catastif, condică, dispoziție, document, dovadă, epistolă, epistolie, hârtie, hotărâre, izvor, înscris, ordin, piesă, poruncă, răvaș, registru, scrisoare.

CÁRTE

s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară v. cadastru; carte funduară v. cadastru. 4. v. învățătură.

cárte

(volum, cartonaș, text scris) s. f., g.-d. art. cărții; pl. cărți

CÁRT//E cărți

f. 1) Scriere tipărită, legată sau broșată în volum. ♢ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoștințe pe care le posedă cineva; învățătură; studii. ♢ A face ~ a însuși cunoștințe. A ști ~ a fi om învățat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învățat. A lega ~ea de gard a renunța la învățătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conține diferite însemnări și servește la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poștală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaș. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărții] /<lat. charta

cárte (cắrți),

s.f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tipărită și legată, volum. – 4. Capitol, secțiune. – 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. – 6. Listă de bucate, meniu. – 7. Instrucție, înțelepciune. – 8. Cărți de joc. – 9. La rumegătoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti „hîrtie”. Lat. charta „hîrtie, scrisoare” (Pușcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie”, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergențe cu privire la schimbările semantice și originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s.m. (Trans., jucător, trișor); cărticică, s.f. (broșură; pachet pentru hîrtie de țigări); cărțulie, s.f. (broșură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită”.

carte,

cărți s.f. (tox.) cantitate de rășină de canabis care, de regulă, are forma unei plăci sau a unei cărți.

a da cărțile pe față

expr. 1. a dezvălui adevărul. 2. a discuta deschis.

a face cărțile

expr. (glum.) a turna băuturile în pahare.

a fi tobă de carte

expr. a fi foarte învățat / instruit.

a juca cartea cea mare

expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva.

a juca cu cărțile pe față

expr. a acționa cinstit, a fi corect în relațiile cu alții.

burduf de carte

expr. foarte instruit, foarte erudit.

CÁRTĂ,

carte, s.f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. - Din fr. charte, lat. charta.

cártă

(manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte

CÁRT//Ă ~e

f. livr. 1) (în evul mediu) Act emis de un suveran în care erau consemnate anumite drepturi și libertăți. 2) Program care stă la baza unei organizații sau a unui institut internațional. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obligă să le aplice în relațiile reciproce și în relațiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta

cártă,

cárte, s.n. (înv.) hartă.

CÁRTĂ²

s.f. Carton subțire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabilește calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].

CÁRTĂ¹

s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran și este destinat a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale, servind drept constituție. 2. Convenție, pact politic fundamental. ♦ Tratat care stabilește crearea unei organizații internaționale, determinându-i atribuțiile și modul de funcționare. ♦ Constituție dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].

CÁRTĂ

s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ♢ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta)

carte albastră

expr. hotârâre / sentință judecătorească.

CARTE CU ÎNVĂȚĂTÚRĂ

s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

CARTE CU ÎNVĂȚĂTÚRĂ

s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

cárte de mémbru

s. f. + prep. + s. m.

cárte de múncă

s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de múncă; pl. cărți de múncă

cárte de múncă

s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de múncă; pl. cărți de múncă

cárte de vízită

s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de vízită; pl. cărți de vízită

cárte de vízită

s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de vízită; pl. cărți de vízită

CARTE DE ZÓDII

s. v. rojdanic, zodiac, zodiar.

CARTE DE ZÓDII

s. v. rojdanic, zodiac, zodiar.

CARTE DOMNÉASCĂ

s. v. hrisov.

CARTE DOMNÉASCĂ

s. v. hrisov.

SCORPIA CĂRȚILOR

s. v. scorpionul de cărți.

scorpiónul de cărți

s. m. + prep. + s. f. (sil. -pi-o-)