definiția alba definiție dex

alba

găsește rime pentru alba
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: aba, abba, ala, ală, alb, alba, albac, albă, albi, albu, alfa, algă, alia, alla, alma, alva, ăla, bâlbă, galbă, halbă, jalbă, jalbă, jalbă, nalbă, salbă
Cuvinte apropiate: aba, abba, ala, ală, alb, alba, albac, albă, albi, albu, alfa, algă, alia, alla, alma, alva, ăla, bâlbă, galbă, halbă, jalbă, jalbă, jalbă, nalbă, salbă

álba

(zorii zilei) s. f. art.

álba

(zorii zilei) s. f. art.

álba

s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada

álba

s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada

a face din alb negru și din negru alb

expr. 1. a avea o mare putere de convingere. 2. a fi inconsecvent.

a fi mâncat ca alba de ham

expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.

a-i ieși peri albi

expr. a-și face griji; a fi tracasat / suprasolicitat / stresat.

ALB, -Ă

, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauzăsoarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S.m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurarecele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

ALB

adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)

Alb

negru

alb

adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe

alb

s. n.

ALB1

n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus

ALB2 ~ă (~i, ~e)

1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus

alb (álbă),

adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului întrenegru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeț, s.m. (alburn); albețe, s.f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s.m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s.f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s.n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalbcărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

ÁLBĂ

s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. albazori].

*álbă

(cântec) s.f., g.-d. art. álbei; pl. álbe

Albă ca Zăpada

expr. (tox.) cocaină

ALBUL ÓCHIULUI

s. v. sclerotică.

APĂ-ÁLBĂ

s. v. albeață, cataractă.

ápă álbă

(cataractă) s. f. + adj.

ápă álbă

(cataractă) s. f. + adj.

BÂTLAN ÁLB

s. v. egretă, stârc alb.

BRAD,

brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD,

brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD

s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.

BRAD

s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.

BRAD

s. v. coșciug, pin, sicriu.

brad

s. m., pl. brazi

BRA//D ~zi

m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu semințe în formă de con și cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale și industriale. ♢ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roșu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente și cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat și împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

brad (-zi),

s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparținînd aceleași familii (Pliniu, III,20), și care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), și în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluziabrad este refăcut după pl. brazi, și că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiș, s.n. (pădure de brazi); brădișoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădișor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleț, s.m. (brad mic; gogoașă care se servește de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăție de cruce, cf. frăție).

BURUIANĂ-ÁLBĂ

s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

cal alb

expr. (tox.) heroină.

CEAPĂ-ÁLBĂ

s. v. praz.

CEAPĂ-ÁLBĂ

s. v. praz.

cec în alb

expr. (pub.) încredere absolută / necondiționată.

cusut cu ață albă

expr. neconvingător, vizibil fals.

doamna albă

expr. (tox.) heroină.

ERODIU ÁLB

s. v. egretă, stârc alb.

FERECĂ-ÁLBĂ

s. v. aglică.

FLUTURE-ÁLB

s. v. albiliță, fluture-de-varză.

flúture-álb

s. m.

FURNICĂ ÁLBĂ

s. v. termită.

FURNICĂ ÁLBĂ

s. v. termită.

iárbă-álbă

s. f.

iárbă-álbă

s. f.

LEMN-ÁLB

s. v. salcâm.

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE

s. v. hurmuz.

MARELEÁLB

s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)

MOLOTRU ÁLB

s. v. sulfină.

MUȘTÁR

s.m., s.n. 1. S.m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S.n. P. restr. Sămânța muștarului (1), întrebuințată la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S.n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ♢ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. – Din magh. mustár.

MUȘTÁR

s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.

MUȘTÁR

s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.

muștár

(plantă) s. m.

muștár

(condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri

MUȘTÁR

n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, roșiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Semințele acestei plante, folosite în alimentație și în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste semințe și folosită în alimentație în calitate de condiment. ♢ A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muștár

MUTĂTOÁRE

s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.

MUTĂTOÁRE

s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.

MUTĂTOÁRE

s. v. cocârlă, schimbătoare.

mutătoáre

s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri

MUTĂTOÁRE ~

f. Plantă erbacee agățătoare, toxică, cu flori albastre sau albe-gălbui și cu fructe mici, în formă de boabe roșii sau negre; împărăteasă. /a muta + suf. ~ător

NUFĂR

, nuferi s.m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.

NUFĂR

, nuferi s.m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.

NÚFĂR

s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.

NÚFĂR

s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.

NÚFĂR

s. v. lotus.

núfăr

s. m., pl. núferi

NÚF//ĂR ~eri

m. 1) Plantă erbacee acvatică, cu frunze ovale, plutitoare și cu flori mari, albe sau galbene. ~ alb. 2) Floarea acestei plante. /<ngr. núfara

PLOP

, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ♢ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PLOP

s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.

PLOP

s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.

PLOP

s. v. plută.

plop

s. m., pl. plopi

PLOP ~i

m. Arbore cu tulpina înaltă și dreaptă, cu ramuri subțiri verticale, cu frunze late, lungi, pețiolate și cu flori dispuse în amenți plecați, folosit în scopuri industriale. ♢ ~ alb varietate de plop având scoarță albicioasă și frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop având coroană largă și scoarță negricioasă, adânc brăzdată. ~ piramidal v. PLUTĂ II. ~ tremurător varietate de plop a cărei frunză tremură la cea mai ușoară adiere de vânt. Când va face ~ul pere și răchita micșunele niciodată. Văr (sau mătușă, unchi) de ~ rudă îndepărtată. /<lat. ploppus

PLOP

, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ♢ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ♢ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PLOP

, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ♢ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ♢ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

plop alb

s. m. + adj.

POALĂ-ÁLBĂ

s. v. leucoree.

POALĂ-ÁLBĂ

s. v. leucoree.

poálă-álbă

s. f.

poálă-álbă

s. f.

PRAF ÁLB

s. v. cocaină.

PRONTOSIL ÁLB

s. v. sulfanilamidă.

RAPIȚĂ ÁLBĂ

s. v. muștar.

RAPIȚĂ ÁLBĂ

s. v. muștar.

ROTOȚELE-ÁLBE

s. pl. v. strănutătoare.

ROTOȚELE-ÁLBE

s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.

rotoțéle-álbe

s. f. pl.

SÁLCIE1,

sălcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.

SÁLCIE2

s.f. v. salce1.

SÁLCIE

s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.

SÁLCIE

s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.

SÁLCIE

s. v. iov, lozie, mlajă, răchită, răchită roșie, stâlpare.

sálcie

s. f. (sil. -ci-e), art. sálcia (sil. -ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sălcii, art. sălciile (sil. -ci-i-)

SÁLCIE sălcii

f. Arbore sau arbust cu ramuri subțiri și mlădioase, cu scoarța moale, cu frunze înguste și alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenți (mâțișori) și cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasă sau ~-plângătoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pământ, cultivată ca plantă decorativă. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

SISINÉI

s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.

SISINÉI

s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.

SISINÉI

s. pl. v. dedițel.

STÂRC ALB MÍC

s. v. bâtlan mic.

urs alb

s. m. + adj.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar