definiția car definiție dex

car

găsește rime pentru car
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: acar, acar, ar, bar (unitate de măsură), bar (local), bâr, ca, cab, cal, cam, cap (conducător), cap (extremitate, vârf), cap (geogr.), car (vehicul), car (piesă), car (insectă), cara, card, care, caro, carp, cart, cas, caș, caș, cat, cav, caz, că, căi, căra, câh, câi, câr, câră, cârc, cârd, cârn, câș, cât, cât, câț, cear, cer (arbore), cer (elem. comp.), cer (boltă), cir, clar, cor, cur, dar, far, gar, har, hâr, iar (adv., conj.), iar (s.n.), jar, lar, măr (pom), măr (fruct), mâr, par, păr, pâr, rar, sar, scâr, șar, șar, tar, tăr, țar, țâr, var (oxid de calciu), var (unitate de măsură), văr, zar, zăr
Cuvinte apropiate: acar, acar, ar, bar (unitate de măsură), bar (local), bâr, ca, cab, cal, cam, cap (conducător), cap (extremitate, vârf), cap (geogr.), car (vehicul), car (piesă), car (insectă), cara, card, care, caro, carp, cart, cas, caș, caș, cat, cav, caz, că, căi, căra, câh, câi, câr, câră, cârc, cârd, cârn, câș, cât, cât, câț, cear, cer (arbore), cer (elem. comp.), cer (boltă), cir, clar, cor, cur, dar, far, gar, har, hâr, iar (adv., conj.), iar (s.n.), jar, lar, măr (pom), măr (fruct), mâr, par, păr, pâr, rar, sar, scâr, șar, șar, tar, tăr, țar, țâr, var (oxid de calciu), var (unitate de măsură), văr, zar, zăr

CAR1,

cari, s.m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros și cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia car

CAR2,

care, s.n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ♢ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia car

CAR3,

caruri, s.n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia car

CAR

s. v. grămadă, moară, mulțime, țintar.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CAR

s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

car

(vehicul) s. n., pl. cáre
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

car

(insectă) s. m., pl. cari
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

car

(piesă la mașina de scris) s. n., pl. cáruri
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

CAR2 ~i

m. 1) la pl. Specie de insecte mici, dăunătoare, având corpul păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. 2) Insectă din această specie. /<lat. carius
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

CAR1 ~e

n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ♢ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani. ♢ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

CAR3 ~uri

n. Piesă mobilă și glisantă a unor mașini. ~ul mașinii de scris. /<fr. chariot
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

car (cári),

s.m. – Specie de insectă mică dăunătoare (Anobium pertinax). – Var. (înv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Pușcariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cări, vb. (a găuri, a roade, a mînca); cărete, s.m. (car, insectă), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl derivă, prin intermediul unei forme ipotetice *scărete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia car

car (cáre),

s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s.f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s.m. (înv., căruțaș); cărucior, s.n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s.n. (car, căruță); căruță, s.f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s.m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia car

CAR

s. n. piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris. (după engl. /typewriter/ carriage, fr. chariot)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia car

cară-te!

interj. pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia car

CAR DE ASÁLT

s. v. tanc.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CAR DE ASÁLT

s. v. tanc.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CAR DE FÓC

s. v. locomotivă, mașină, tren.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CARUL-LUI-DUMNEZÉU

s. v. vizitiul.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

Cárul-Máre

(astron.) s. pr. n.
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

CARUL-PĂDÚRILOR

s. v. arnică, podbal-de-munte.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CARUL-ZÂNELOR

s. v. arnică, podbal-de-munte.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

CĂRÁ,

car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ♢ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia car

CĂRÁ

vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

cărá

vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

A SE CĂRÁ mă car

intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

A CĂRÁ car

tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ♢ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

cărá (cár, át),

vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s.n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s.m. (hamal); cărător, s.n. (coș, coșarcă); cărătură, s.f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s.m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s.n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia car

CÂR

interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia car

CÂR

interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia car

câr

interj.
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia car

CÂR

interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ♢ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia car

cîr

interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s.f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s.f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s.m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s.n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s.f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s.m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s.f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia car

cu carul

expr. mult, din belșug.
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia car

cu trei roate la car

expr. nebun, aiurit.
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia car
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar