ADEVĂR
adj. și adv.
1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu
adevărat, într-adevăr.
A: Dumnedzău miluiaște și ne spăseaște adevăr. DVS, 22r; cf.
STOICA.
C: Adevăr, și noi
oameni sîntem și
am putut și
greși. N
TEST. (1648); cf. VCC, 286.
2. Adj. (Mold.,
Criș.)
Adevărat.
A: Pentru plîns..., carea iaste... făcătoriu bucuriei ceii adeveare. L
SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM;
URECHE; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI,
PS; L
SEC. XVII, 16v. ♢ (
Substantival)
Am mărturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI,
PSALTIRE, 1680. ♢
Loc. adv.
Cu adevară, De adevară, Într-adevară = cu
adevărat, într-adevăr. Cf. DOSOFTEI,
PS.
C: Tu ești adevăru Dumnedzu. MISC.
SEC. XVII, 59r.
Etimologie:
ad + de + verum.
Cf.
așași (2),
bizuit;
fireș (2),
prisne (2).