urióc (-oáce),
s.n. – Primele
fire ale urzelii. – Var.
uruioc, Trans.
orioș. Sb.
urivak „
sfoară” (Candrea), rut.
uri(v)ok „
capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl.
urezati „a
tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „
capăt” (Diculescu,
Elementele, 465).
Uruioc, s.n. (Mold.,
coardă), citat numai de
Damé, este același cuvînt.