tambúră (-re),
s.f. –
Lăută. – Var.
tambur. Mr.
tămbără, megl.
tambură. Tc. (per.)
tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb.
tambura, it.
tamburo, fr.
tambour, sp.
atambor. – Der.
tamburină, s.f., din fr.
tambourin;
tambur, s.n., din it.
tamburo;
tambur-major, s.m., din fr.
tambour major.