tînjí (-jésc, -ít),
vb. –
1. (Înv.) A se întrista, a se mîhni. –
2. (Înv.) A crîcni. –
3. A lîncezi, a se
consuma, a
slăbi, a se
ofili. Sl.
tąziti „a fi supărător” (Cihac, II, 11; Byhan 337), cf. bg.
tăžiam,
rus.
tužiti, aceeași origine ca
tîngă, tîngui. – Der.
tînjeală, s.f. (slăbiciune,
ofilire);
tînjitor, adj. (
galeș, debil). – Cf.
stînjeni.