stámbă (-be),
s.f. –
1. Țesătură
ușoară de
bumbac. –
2. (Înv.)
Teasc de tipografie. –
3. Teapă,
natură, caracter. It.
stampa, prin intermediul ngr. στάμπα (Cihac, II, 701; Tiktin; Gáldi 257), cf.
alb.
stambë.
Primul sens se explică
fiind vorba de țăsătură cu
desene imprimate. Pentru
a da în stambă „a imprima, a
publica”, cf. Bogrea,
Dacor., III, 737. – Der.
stămburi, s.f. pl. (varietate de țesături de stambă);
stămbărie, s.f. (magazin de stămburi). Este dubletul lui
stampă, s.f. (imagine gravată),
direct din it., der.
stampilă (var.
ștampilă), (pecete, parafă), din fr.
estampille, var din germ.
Stempel;
stampila (var.
ștampila), vb. (a pune ștampila), din fr.
estampiller;
stampat, adj. (imprimat).
Stemplu, s.n. (matriță pentru turnarea
literelor de tipografie) este altă var. a germ.
Stempel.