smintí (-tésc, -ít),
vb. –
1. A tulbura, a perturba, a
deranja. –
2. A
împiedica, a stînjeni, a
jena. –
3. (Înv.) A înșela, a induce în
eroare. –
4. A aliena, a înnebuni. –
5. A
distruge, a descompune, a
strica, a anihila. –
6. A
produce pagube, a păgubi. –
7. A
bate, a ciomăgi, a
snopi în
bătaie. –
8. (
Banat) A
greși, a se înșela. –
10. (Refl.) A
deveni nebun, a se
scrînti. – Mr.
mintescu, mintire „a tulbura”. Megl.
(s)mintés, (s)mintiri. Sl.
sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu,
Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu
minte. – Der.
smintă (var. înv.
smîntă), s.f. (
Banat, Trans., greșeală;
defect;
pierdere);
sminteală, s.f. (greșeală;
defect;
pierdere; obstacol; inconvenient;
necaz; nebunie;
bătaie, ciomăgeală);
smintit, s.m. (nebun, s.n. Trans.,
terci de
făină de
porumb pentru
pui);
nesmintit, adj. (negreșit; adv.,
sigur). – Cf.
smîntînă.