ofíciu (ofícii),
s.n. – Serviciu;
birou;
meserie; funcție; slujbă religioasă. – Var. înv.
oficie. Fr.
office, lat.
officium (
sec. XIX). Este dubletul lui
ofis, s.n., din fr., prin intermediul
rus.
ofis, sec. XIX, înv., și al
ofichie, s.f. (
sarcină, misiune), din ngr. ỏφφίϰιον,
sec. XVIII, înv. – Der.
oficia, vb., din fr.
officier;
oficial (var.
sec. XVIII
ofichial), adj., s.m., din fr.
officiel și mai
înainte din ngr. ỏφφιϰιάλης;
oficialitate, s.f. din fr.
officialité;
oficină, s.f., din fr.
officine;
oficios, adj., din fr.
officieux;
oficinal, adj., din fr.
officinal; cf.
ofițer.