mázăre
s.f. –
Legumă (Pisum sativum). – Mr.
madzîre. Origine necunoscută. S-a identificat cu dacicul μοζουλα menționat de Dioscorides (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu,
Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan,
Raporturile, 537; Weigand,
BA, III, 236);
dar, pe de o
parte, acest
nume desemnează cimbrul, a
cărui asemănare cu
mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă
parte, Jokl,
Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se
citească μιζουλα. S-a
presupus un tracic *
mazala (
Pascu, I, 190) sau *
mazela (Diculescu 207); o
sursă anterioară indoeurop. (Lahovary 123 și 336). În
fine, der. din tc. (per.)
maș nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvîntului
rom. cu
alb.
modhulje „mazăre” (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă,
dar nu lămurește
mult originea cuvîntului (der.
rom. din
alb. nu e posibilă; mai
sigur este că ambele
cuvinte conduc la o
sursă comună).
Ar putea fi
vorba de un cuvînt balcanic, din aceeași
familie cu sl.
zrŭnu, zerno „boabă”, lituan.
žirnis „mazăre”;
dar trebuie stabilită mai întîi originea
plantei și a cultivării ei. Der.
măzărar, s.m. (insectă parazită, Bruchus pisi);
măzărat, adj. (granulos);
măzărică, s.f. (măzăriche, Vicia sativa;
plantă leguminoasă,
Lathyrus tuberosus;
Banat, varietate de
fasole);
măzăriche, s.f. (Vicia sativa, Vicia dumetorum, Vicia lathyroides, Vicia silvatica;
grindină; trichină, trichinoză);
măzăroi, s.m. (Trans., mazăre). Din
rom. provine bg.
măzarik (Capidan,
Raporturile, 232).