mărgeá (mărgéle),
s.f. – Boabă de
sticlă, mărgică. – Mr., megl.
mărdzeauă. Lat.
margĕlla (Densusianu,
Hlr., 200; Pușcariu 1029; Candrea-Dens., 1029; Candrea-Dens., 1052; REW 5353; cf. Rosetti, I, 69 și II, 68). Mai
puțin probabilă der. din gr. μαργέλλιον (Cihac, II, 673) sau μάργαρον (Rohlfs,
EWUG, 1330). – Der.
mărgică, s.f. (bobiță de
sticlă;
plantă,
Melica nutans; cioplitură,
șanț pentru asamblarea
lemnelor unei plute);
mărgelușe, s.f. (
mărgea;
plantă, Lithospermum arvense);
mărgelat, adj. (împodobit cu
mărgele);
mărgelată, adj. (
oaie cu excrescențe cornoase pe gît);
mărgelare, s.f. (
îmbinare,
șanț).