istéț (isteáță),
adj. –
Ager la
minte,
deștept,
iscusit,
priceput. Sl.
istĭcĭ „inculpat”, cf. bg.
istec „reclamant”,
rus.
istec „creditor” (Tiktin;
DAR; Pușcariu,
Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf.
hoț. Der. din sl.
istŭ „
sigur” (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Miklosich,
Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai
puțin probabilă. – Der.
isteție (var.
istețime, înv.,
istețeală, isteciume), s.f. (iscusință, agerime);
isteți, vb. (a
deveni isteț).